loading

Arrow
Arrow
Shadow
ArrowArrow
Slider

Apartament Waves
finalizat 2016

Minimalist si compact – astfel ar putea fi definita amenajarea acestui apartament din Constanta, care, raspunzand dorintei beneficiarilor, a pus accent pe separarea nuantata a zonei de zi de cea de noapte. A aparut, astfel, o delimitare cu impact vizual puternic, concretizata  intr-un perete acoperit de tapet care imbraca inclusiv usile, devenind punctul central al organizarii spatiului. Nuantele marine ale desenului realizat de Corina Ionita fac legatura tematica a amenaja rii cu marea aflata in apropiere. Dincolo de aceasta  simbolistica, tapetul are si rolul de a ascunde intrarile, creand o iluzie optica care ofera unitate spatiului. Desi sobra din punct de vedere coloristic (gresia, tapetul, mobilierul TV), zona de zi se defineste printr-un caracter fluid, gratie combinatiei dintre formele rotunjite – curburi de accent care au rolul de a imbraca stalpii blocului si cele ovoidale – cele trei lampi centrale ale livingului, de marimi si forme diferite, corpurile de iluminat custom-made se oglindesc in compozitia celor doua masute albe. Bucataria deschisa si minimalista poate servi si ca spatiu de lucru, iar cadrul sau familiar se imbini cu dimensiunea practica data de placarea unuia dintre pereti cu gresie. In zona de noapte s-a folosit un registru cromatic mai deschis, dublat de un minimalism care imbie la relaxare stimulata vizual si de mocheta. Tot aici au fost conturate si spatii de depozitare. Dormitorul se deschide catre zona de relaxare din dreptul ferestrelor in compunerea careia si-a gasit loc o mica biblioteca. Elementele masculine coexista cu cele feminine, intr-un spatiu in care caracterul compact nu exclude fluiditatea.

Apartament Waves

Categorie

Rezidential

Client

Apartament Waves

'